Februarie 25, 2009

pentru ca soarta a fost foarte generoasă cu mine, am avut privilegiul să cunosc viaţa cu toate ale ei, bune şi rele, moartea cu spaimele şi chipurile ei odioase şi blânde, o parte din lume cu marii şi mărunţii ei, cu minunile şi frumuseţile la care, în tinereţe, nici măcar nu îndrăzneam să visez. Şi nu-mi doresc decât sănătate şi timp pentru a dovedi că aceste experienţe nu au fost în zadar, că toate câte s-au întâmplat au lăsat urme. Nu am avut niciodată sentimentul competiţiei cu alţii, ci numai cu mine însumi, şi cu timpul de care mi-e o frică teribilă, de aceea privesc cu multă înţelegere clasamentele, bătăliile pentru un loc în faţă. Sigur, ştiu cum se pot câştiga locuri în diversele clasamente, dar oricâte elogii aş “stimula” – şi aş avea această posibilitate –, ele n-ar putea să atenueze acea nemulţumire teribilă, dureroasă până dincolo de lacrimi, care te împinge să cercetezi, să ştii, să te confrunţi cu neputinţele din tine, cu necunoscutul, nespusul din om şi societate. Mi-e teribil de frică de gândul că, într-o zi, pe nesimţite ar putea să mă încerce mulţumirea sau resemnarea. (augustin buzura)”

Anunțuri

ma trezisem devreme si cu toate astea am ajuns cu intarziere in statie. n-am mai putut astepta 101 si m-am urcat in 330 care stationa. am incercat sa compostez biletul la aparatul din spate dar nu functiona. nu stiu exact cum, dar doua statii mai incolo eram deja la geamul care desparte cabina soferului de restul calatori. ascultam radio la casti. in acest timp o doamna imbracata in albastru inchis urca pe la usa din fata si se opreste lang amine. ma uit la ea intrebadu-ma oare de ce n-o vrea sa treaca mai incolo. pt mine, era clar ca acolo nu era loc de doi eu, vb poetului. ii zambesc totusi sters. moment in care aud biletele la control. ii dau biletul mototolit si necompostat pe care-l strangem in mana. de ce nu e compostat? am uitat. cum sa uiti? il compostez acu iata. nu.nu.nu se poate asa ceva. am uitat doamna. amenda 5o ron. ce sa-ti fac eu tie daca esti ingadurata si ai uitat sa compostezi biletul? n-am banii astia. buletinul! n-am buletinul la mine. doamna dar de ce sa platesc eu amenda daca am bilet? asa e regula. doamna eu m-am urcat de la o statie unde nu era chiosc de bilete. am venit cu biletul de acasa. sa nu ma urc faca bilet. am gresit si autobuzul pt ca ma grabesc sa ajung sa trimit un plic acasa. nu esti de aici nu? nu-s. ei daca nu esti de aici sa stii ca poti sa iei cel mai bine un card de calatorii. sa te descurci asa. da incoa biletul sa ti-l compostez eu. hai drum bun.

patru ore mai tarziu ma urc in 104. dau sa compostez biletul nou la aparatul din spate.  nu se composteaza bine. mai incerc o data. cinci minute mai tarziu, de pe scaunul din spate se ridica un domn imbracat in albastru inchis. biletele la control. in mintea mea se aude incredibil cu multe bisuri. si ma apuca un ras isteric aveam bilet. si compostat pe deasupra. ce-i cu biletul asta? ce-i? de ce l-ati compostat de 2 ori? in gandul meu, ei de ce?… de frica! ei da’ daca n-a mers prima data. sa nu mai faci asa. acum c-am vast si controlorii, cred ca nu-i pripit sa spun ca de-acu-s veche printr-ale bucurestiului. 

daca tot eram in drum am dat o fuga si pana la mnac. nu mi-a venit sa cred ca expozitia <padurea cu sculpturi> a lui simion spierer era inca acolo. octagenarul asta a adunat de-a lungul vietii o impresionanta colectie de sculpturi celebre. buna ziua pt expozitie. esti studenta? nu. membru al presei? nu. sunteti din pro democratia? nu. nu-s nimic. daca nu sunteti nimic intrati fara bilet. multumesc. aveti parter etaj 1, 2, si 3. pasarea in aer a lui brancusi. sclipea din centrul salii. perfectiune. simplitate.dumnezeu.

ps. un bunic fileaza rafturile cu ciocolate. decis sa faca cea mai buna alegere, scoate din buzunar tocul cu ochelari, zaboveste putin la diverse sortimente de dulciuri si in cele din urma ia un tub cu bonibon; pe randurile din fata, o familie de trei venise pesemne si ea la teatru. baiatelul parintilor statea intre ei. era inalt si nu cred ca avea mai mult de 11 ani. din cand in cand, tatal lui il lua pe dupa umar, il mangaia pe par si ii apropia capul de capul lui. ramaneau asa impreunati pret de cateva minute. ma perpelesc dupa bunicii astia simpatici, care trimisi de mamaie sa cumpere vegeta, iau si un dulce pentru nepotelul care a venit la ei in vizita sfarsit de saptamana si dupa tatii care fac abuz de gesturi tandrete parinteasca. in magazinul de vis a vis a venit primavara.  miroase a zambile mov. 

Februarie 15, 2009

pentru george,

http://www.trilulilu.ro/cme/08680cd0b19633

Februarie 14, 2009

Astăzi nu mai cântăm, nu mai zâmbim. Stând la început de anotimp fermecatastăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Totul e atât de firesc în tăcerea noastră. Fiecare ne spunem: – Aşa trebuie să fie…Nu peste mult tu vei fi azurul din mări, eu voi fi pământul cu toate păcatele. Oamenii vor crede că suntem duşmani. Între noi, lumea va sta nemişcată ca o pădure de sute de ani plină de fiare cu blană vărgată. Nu peste mult are să bată vântul. Nimeni nu va şti că suntem tot atât de aproape şi că, seara, sufletul meu, ca ţărmul care se modelează din ape, ia forma uitată a trupului tău…Astăzi nu ne sărutam, nu ne dorim.Stând la început de anotimp fermecat, astăzi ne despărţim cum s-au despărţit apele de uscat. Nu peste mult tu vei fi cerul răsfrânt, eu voi fi soarele negru, pământul. Nu peste mult are să bată vântul”  (stefan augustin doinas/razvan mazilu- umbre de lumina)

 

Februarie 12, 2009

Cavaler al florii de cireş – Nichita Stănescu

Chip de cireaşă muşcată de un elf
zburând tot timpul într-un alt
miraj visat.

…Sandă pe care mi-o-ncalţa un zeu
în salt pe inorogul cel înalt
şi insătat.

Şi voi veni să mă prostern
mai mult rănit şi mult
invins,

Când ai să baţi pe un cadran etern
un nor mai alb şi mult mai mult
care a nins.

Februarie 3, 2009

cu bucuria ca oamenii deosebiti exista, astazi ANA MARIA MARINCA http://www.adevarul.ro/articole/nu-joc-cu-bafta-sau-cu-alte-premii-in-buzunar.html

Februarie 2, 2009

duminica am vazut finala de la australian open. federer vs. nadal. disputele in sine, dintre cei doi jucatori nu mai prezinta pentru mine un mare  interes din punct de vedere sportiv. desi e vorba de tenis suprem. pe mine ma intereseaza mai mult planul celalalt – emotia. expresiile fetelor jucatorilor in momentul in care  intra pe teren. atitudinea lor cand arbitrul arunca moneda pentru a stabili cine va servi primul. ridicarea trofeelor la finalul meciului. 

stiam ca meciul se va juca in 5 seturi. n-aveam niciun dubiu ca roger este mai este mai bun decat nadal. seturile 6-3,6-3 castigate in fata lui nadal, fata de 7-5,7-6 obtinute de adversarul lui dovedesc asta. stiam in aceeasi masura ca roger va pierde. asta se vede din clipa in care cei doi intra pe teren. gandurile lui roger spun: sunt pregatit, am lucrat mult pe rever, dar tu ai sa ma bati. gandurile lui nadal spun: doamne ce bine ar fi daca as lua titlul asta. set final 6-2. pe banca alba roger sta linistit si se uita in jos. in jurul lui e forfota mare. mintea lui anticipase tot meciul.  mintea lui n-a putut aniticipa emotia. nici intesitatea ei. roger e totusi om.  la inmanarea trofeului rod laver face un rezumat al celor mai importante victorii ale lui roger.  in mintea acestuia din urma se deruleaza alert toate victoriile din teren si toata victoriile din antrenamentele lui, din spatele terenului. pus sa rosteasca doua cuvinte in fata microfonului se doveste inapt pentru ca mintea si inima lui tineau deja un discurs intern…da eu sunt acest campion… eu am castigat atunci…acolo… am acasa inclusiv trofeul asta pe care tu-l vei primi anul asta nadal…si plange.

in acest timp, nadal e siderat si  isi da seama pentru a zecea oara ca in fata lui e un mare campion.  pentru un moment am simtit ca daca ar fi stiut ca decernarea trofeelor i-ar fi cauzat lui roger o emotie atat de puternica nadal l-ar fi lasat sa castige. el are doar 22 de ani are mai mult timp. de asta spune fastacit si din toata inima: „imi pare rau pt ce ti am facut…” . genial. spectatorii rad. roger rade. si apoi revine. primeste trofeul si in mintea lui…doamne am reusit! „ne vedem la anul” bravo nadal.

aproape la fiecare meci, comentatorii vorbesc despre mirka, managera lui roger. pe mine nu ma intereseaza insa aspectul asta. ma intereseaza calitatea ei de logodnica. ma intereseaza aceasta mirka, care a adus linistea si implinirea in viata lui roger. poate el a fost intotdeauna calm. amprenta ei se vede. ochii ei fermi care intersecteaza privirea lui federer exact in momentul in care pe fata lui se citeste o umbra disperare. si pumnul ei strans intotdeauna in dreptul gurii, intotdeuna cel stang, nu transmite decat un singur mesaj: roger poti. si atunci roger crede, roger poate.

de asta e roger cel mai bun. pentru ca primeste victoria si esecul cu aceeasi modestie. pentru ca plange si o arena intreaga de spectatori aplauda in picioare sensibilitatea si emotia lui. pentru ca intra pe teren cu capul sus si saluta publicul si apoi privirea coboara in pamant, constientizand ca orice meci este inainte de toate un meci cu el insusi, dincolo de adversari, dincolo de nadal… pentru ca-si ridica trofeul demn cu capul sus si apoi  coboara privirea spre pamant, constientizand ca orice victorie, indiferent de natura ei, este inainte de toate un meci castigat cu el insusi, dincolo de adversari, dincolo de nadal. si  atunci roger crede, roger poate.

………………………..

luni, insa, la intrarea spre metrou, un om cu geaca portocalie, lasand deoparte multimea teleghidata, se opreste si mangaie un pui de catel. negru. cateva clipe mai tarziu, acelasi om face slalom printre oameni si reuseste sa urce in ultimul moment sa urce in  metrou. in acest timp eu abia-mi compostam cartela…

ps:  despre meciul de tenis intr-o  versiune mai buna, cristian tudor popescu  http://www.prosport.ro/alte-sporturi/tenis/raftenis-3848601