August 2, 2009

Octavian PALER – Scrisori imaginare.-Noptile

Nopţile, când îmi amintesc iarăşi de noi, totdeauna pe întuneric şi ameninţaţi totdeauna, îmbrăţişaţi sub ghilotină mereu, totdeauna obsedaţi de timp şi de noapte, hăituiţi de umbre în care ne recunoaştem pe noi, totdeauna ca în prima noapte a lumii şi totdeuna vorbind despre sfârşitul iubirii, totdeauna amintindu-ne de mări şi de soare şi totdeauna pe acest nisip negru al nopţii fără să ştim daca mâine vom fi împreună, totdeauna aşteptând cuţitul ghilotinei să cadă, totdeauna despărţirile, totdeauna dragostea ameninţată de alţii şi de noi înşine, totdeauna sub acest soare negru care ne luminează când se ating, mâinile, totdeauna înfricoşaţi că mâinile noastre vor ajunge la capătul dragostei noastre şi totdeauna visând să ne iubim fără să ştim dacă suntem primii oameni pe lume sau ultimii, dacă lumea începe cu noi sau sfârşeşte. Totdeauna dragostea în umbră ca înţelepţii lui Rembrandt ea care n-are nevoie de înţelepciune, ci de speranţă şi totuşi dacă va muri vreodată dragostea noastră, va muri nu din pricina nopţii ci din pricina că noi înşine am ameninţat-o prea mult.