Ianuarie 9, 2013

Engleza o folosesc în munca mea, când o vorbesc sunt femeie de afaceri, avocată etc. Pot să fiu mult mai dură în engleză decât în franceză. Fiecărei limbi îi corespund comportamente diferite, iar în capul meu sunt compartimente bine separate pentru fiecare. Limba vietnameză o vorbesc numai cu părinţii mei, foarte rar cu altcineva. Este limba copilului din mine, o limbă infantilă. Vietnameza nu are pronume personale şi trebuie să-ţi numeşti tot timpul poziţia ierarhică. Când vorbesc cu părinţii mei, eu trebuie să precizez mereu că sunt copilul. Prin urmare, mi-e foarte dificil să vorbesc de sexualitate, de exemplu, în vietnameză. Oricum, vietnamezii vorbesc foarte puţin de sexualitate. E o limbă care impune multe rezerve. De exemplu, nu se foloseşte niciodată în vorbire cuvântul care desemnează raporturile sexuale. Se spune „soţia e apropiată de soţul său“ şi asta înseamnă că au relaţii sexuale. Nici măcar „te iubesc“ nu se spune niciodată. Poţi transmite aceasta prin gesturi sau prin scris, dar nu ai voie să spui. Un alt exemplu: mama mea nu mă întreabă niciodată „de ce eşti tristă?“. În vietnameză, exprimarea emoţiilor în vorbire sau discuţia despre ele sunt interzise.(Kim Thuy)

Anunțuri